|
Interesantă este bolta pronaosului - în locul celor
patru arce moldoveneşti apare un sistem de opt arce întretăiate, având aspectul unei stele.
Gropniţa este boltită semicilindric şi luminată de o fereastră la sud. La nord-vest se află o scară de piatră ducând la camera tezaurului. Naosul are două abside laterale semicirculare, continuându-se cu absida altarului în aceeaşi formă, şi este luminat de patru ferestre mai mici decât cele din pronaos.
Deasupra naosului se ridică turla - înaltă, circulară în interior şi octogonală la exterior, aşezată pe două baze suprapuse în formă stelată.
Sistemul de boltire este cel tradiţional moldovenesc, asemănător celorlalte biserici din epoca lui Petru Rareş.
Pardoseala este în întregime din piatră. În exterior, biserica şi turla sunt ornate la cornişă cu un rând de ocniţe şi firide alungite la abside. Acoperişul bisericii este în întregime din şiţă de brad.
Mănăstirea Moldoviţa este a doua după Humor şi ultima dintre mănăstirile bucovinene având pridvorul deschis.
Pictura interioară nu se abate de la tradiţie, însă Răstignirea (naos) e socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile
Bucovinei. Se fac în mod curent asemănări cu arta italiană (Coborârea de pe cruce) sau cu iconarii Novgorodului din sec. XV (Plângerea lui Iisus,
peretele de nord). În conca altarului, la o masă concavă, Cina cea de taină îl are pe Iisus la centru într-o atitudine plină de căldură. Bogăţia elementelor figurative şi decorative,
strălucirea coloritului, sunt impresionante la Fecioara orantă din bolta pronaosului ca şi la Maica Domnului Îndurătoare din timpanul portalului,
imagine mai umanizată şi mai tragică decât în orice altă iconografie.
Pictura exterioară datând din anul 1537, mai mult decât cea interioară, prezintă evidente asemănări cu fresca
de la Mănăstirea Humor, este complexă imagistic şi bogată cromatic. În pridvor, ca peste tot, Judecata de Apoi include printre eretici pe Mohamed. Faţada
sudică, avantajată, a bineconservat Imnul acatist şi un impresionant Asediu al Constantinopolului, poate cel mai bine zugrăvit; alături Rugul
lui Moise completează ilustrarea învăţăturii mariologice ortodoxe. Tot la sud, într-o compoziţie generoasă, Arborele lui Iesei se înalţă străjuit de căpeteniile celor 12 seminţii ale lui Israil. Pe abside este
reprezentat Cinul, ca grăitoare legătură între Biserica triumfătoare din cer şi cea luptătoare de pe pământ. Remarcabilă este împletirea şi unitatea elementelor bizantine şi locale, interpretarea
românească a unor teme tradiţional bizantine.
Din punct de vedere artistic, împodobirea bisericilor cu picturi exterioare este
o inovaţie. La Mănăstirea Moldoviţa pictura reprezintă un tot unitar de cultură
generală - pe lângă scenele religioase. În exterior se pot vedea scene istorice
(Asediul Constantinopolului) şi cu aspect cultural (Filosofii antici). Pe
stâlpul de pe faţada sudică sunt redaţi sfinţii militari (Sf.Gheorghe,
Sf.Dimitrie, Sf.Mercurie). În continuare, pe aceeaşi faţadă, la partea
superioară este reprezentat "Imnul acatist", una dintre cele mai frumoase teme
iconografice care se poate vedea la bisericile din Bucovina. Alături de "Imnul
acatist" şi "Asediul Constantinopolului" apar şi "Rugul lui Moise" şi Arborele
lui Iesei" (temă care ilustrează genealogia lui Iisus şi nu lipseşte de la nici
o biserică cu picturi exterioare din Moldova). La baza întregii picturi
interioare şi exterioare, care se desfăşoară după un program precis, stă un
principiu caracteristic artei creştine - acela de a oferi prin pictură sinteza
adevărurilor religiei. Spre deosebire de pictura din secolul al XV-lea, care
vorbeşte mai mult prin sobrietate şi simbolism, cea de la Moldoviţa, deşi
continuă tradiţia bizantină, are un caracter mult mai realist, narativ.
Realismul cu care sunt tratate personajele şi felul în care sunt aşezate în
cadrul respectiv, insuflă viaţă scenelor. În întreaga pictură figurile sunt
judicios distribuite, urmând să pună în valoare proporţiile armonioase ale
bisericii. Siluetele elegante ale personajelor sunt în acord cu suprafaţa curbă a absidelor,
în perfectă concordanţă cu arhitectura monumentului. Catapeteasma este sculptată în lemn, pictată şi aurită, adevarată operă de artă. Partea superioară, până la candele, datează din secolul al
XVI-lea, iar cea inferioară din secolul al XVIII-lea. |