Biserica înălţată de Ştefan cel Mare în 1487, este cea mai redusă ca proporţii dintre ctitoriile sale şi singura destinată a fi mănăstire de călugăriţe, “…lăcaş pentru ostaşii răniţi în războaie”. Lucrările de zidire a bisericii din Pătrăuţi, lângă Suceava, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, au început la 13 iunie 1487. Iniţial aici a existat un tablou votiv reprezentând pe domnitor şi familia (azi repictat).

           Arhitectura, “…admirabil proporţionată” (V. Drăguţ) reprezintă un foarte valoros model de epocă medievală moldovenească, edificiu de plan triconc cu turlă pe naos, ancadramente şi portale gotice, faţade decorate sub cornişă cu frize ceramice.
            Pictura interioară, originală, de înaltă ţinută artistică, se remarcă prin scena Plângerii (naos), Cavalcada Sfintei Cruci (pronaos), expresie a sentimentelor şi acţiunilor antiotomane ale vremii, compoziţie rafinată, cu colorit subtil, în tradiţia bizantină localizată moldovenesc. Iniţial la Mănăstirea Pătrăuţi a existat un tablou votiv reprezentând pe domnitorul Ştefan cel Mare şi familia (azi repictat).
            Pictura exterioară se rezumă la fragmente din Judecata de Apoi realizată după 1550.
            O lespede rotundă este Masa lui Ştefan, iar clopotul vecin - după legendă - poate împrăştia norii aducători de grindină.