Mănăstirea Slatina este prima ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi se află în apropiere de Fălticeni, într-o zonă de o frumuseţe aparte. Istoria zidirii mănăstririi se pierde în negura timpului, dar legendele spun că aici trăia un sihastru care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpuşneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creştea un paltin.
            Incerte sunt şi datele despre sfinţirea lăcaşului. Într-o cronică a lui Grigore Ureche se menţionează data de 14 octombrie 1558, însă inscripţia slavonă plasată de stareţul Nil în anul 1572, atestă anul 1561.
            Biserica de mari proporţii, în plan triconc alungit, are pridvorul închis. Pictura nu este cea originală, reînnoirea celei vechi fiind făcută cu fidelitate. Tabloul votiv, amplasat pe peretele de nord al pronaosului, prezintă pe Alexandru Lăpuşneanu cu familia.
            Frumos ornamentate şi inscripţionate, lespezile funerare marchează mormintele domnitorului ctitor Alexandru Lăpuşneanu, al doamnei Ruxandra, precum şi ale celor două fiice, Teofana şi Teodora. Casa domnească este un preţios exemplar de arhitectură laică unde se evidenţiază influenţa Renaşterii transilvănene.
            Incinta Mănăstirii Slatina are formă patrulateră, neregulată. Zidurile împrejmuitoare făcute din bolovani de râu, cu stânci de legătură la colţuri, au metereze şi drum de strajă. La cele patru colţuri s-au plasat bastioane, ceea ce arată că Mănăstirea Slatina era destinată pentru adăpost, rezistenţă şi apărare.

            Intrarea se face prin gangul aflat pe latura de est, refăcut în întregime în perioada 1830-1834. În turnul dinspre sud-vest, format dintr-un naos şi o mică absidă, se află o uşă cu chenar din piatră la care se pot distinge elemente decorative ale stilului Renaşterii, iar turnul dinspre nord-vest destinat clopotniţei, are ferestre mari cu ancadramente de factură gotică.
            În biserică se pătrunde prin cele două uşi ale pridvorului, dispuse la sud şi la nord. Potrivit tradiţiei arhitecturii moldoveneşti, dar şi a Bisericii Ortodoxe, spaţiul interior este împărţit în pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos şi altar. Pridvorul este acoperit de o boltă semicilindrică, fiind luminat de trei ferestre cu ancadramente de influenţă gotică. Pronaosul a fost împărţit în două de un arc transversal, pavimentul fiind realizat din marmură alb-roz. Peretele care separă încăperea mormintelor a fost îndepartat pentru mărirea spaţiului. Deasupra naosului se află turla care prezintă particularitatea de a avea şi la interior ocniţe dispuse pe un singur rând sub nivelul ferestrelor. Altarul spaţios, are nişe în ambele părţi. Pictura bisericii nu este cea originală, reînnoirea celei vechi fiind făcută cu fidelitate. Tabloul votiv îl prezintă pe Alexandru Lăpuşneanu cu familia şi este amplasat pe peretele de nord al pronaosului. Frumos ornamentate şi inscripţionate, lespezile funerare marchează mormintele domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, al doamnei Ruxandra, precum şi ale celor două fiice, Teofana şi Teodora.
            Din punct de vedere al arhitecturii este de remarcat simetria construcţiei şi dimensiunile celor patru turle, mult mai reliefate. În incintă încă se păstrează o construcţie mare în plan pătrat, cu chilii boltite şi hol cu tavanul susţinut de grinzi. Întreaga arhitectură a Slatinei dovedeşte ca mănăstirea a fost trasată după regulile construcţiilor Renaşterii, cu o ordine clară şi o anume dispunere a detaliilor.
            Splendoarea Mănăstirii Slatina - curte princiară, a avut de suferit după moartea ctitorului. De la sfârşitul secolului al-XVII-lea, timp de un veac, frecventele războaie, jafuri, incendii au dus la distrugerea, apoi la părăsirea mănăstirii vreme de patruzeci de ani. La începutul secolului al-XIX-lea viaţa monahală a fost reluată şi a început restaurarea. În anul 1821, Mănăstirea Slatina a devenit refugiul căpitanului Iordache Olimpiotul, unul dintre conducătorii mişcării Eteria, împreună cu grupul lui de luptători. Supusă unui sever asediu, mănăstirea a fost incendiată şi în mare parte darâmată. Munca de restaurare a fost reluată în 1823. S-a refăcut acoperişul chiliilor şi al turlelor (în stilul baroc rus), iar reşedinţa princiară a suferit importante transformări. În 1834 Arhimandritul Filaret taie turnul incintei, construieşte o capelă deasupra căii de acces şi dispune ca faţada să fie făcută cu pilaştri în stil neoclasic. Episcopul Veniamin Costache adaugă o construcţie deasupra chiliilor din partea estică şi un frumos portic cu coloane în stil neoclasic, la fel şi balcoane în partea nordică.
            Prin valoarea sa arhitectonică Mănăstirea Slatina a intrat în rândul marilor ansambluri monastice ale Moldovei medievale.